„Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc fetele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns“ (Mt. 6, 16-18).
Dacă privim întregul capitol sase al Evangheliei după Matei, unde ne sunt date indicaţii în legătură cu o serie de manifestări ale noastre ca oameni credincioşi, vedem că Hristos acordă postului, alături de rugăciune şi milostenie o mare importantă. El spune pur şi simplu cum să ne rugăm, cum să miluim pe cei în lipsă, cum să postim, prezentând aceste manifestări ca fiind de la sine înţelese. Problema de a nu posti, de a nu ne ruga sau de a nu face milostenie nici nu intră în discuţie. Ţinând seama de acest lucru, Biserica noastră a rânduit pentru noi cei credincioşi o serie de zile în care să însoţim celelalte acte de credinţă şi cu post.
Urmând exemplului Mântuitorului, Care învăţase pe Ucenicii Săi că postul este inseparabil de rugăciune (Mt.4; Mc. 9, 29), şi Care El Însuşi însoţea rugăciunea şi cu post, Sfinţii Părinţi au insistat asupra faptului ca toate zilele şi perioadele de post să fie în acelaşi timp răstimpuri în care intensificăm rugăciunea şi privim mai mult şi spre nevoile aproapelui. „Postul înaltă rugăciunea la cer făcând-o să urce ca o aripă“ spunea Sfântul Vasile cel Mare. In înţelegerea Părinţilor abstinenta trupească e doar o pregătire necesară ca să ne putem ruga cu adevărat.
Ca abţinere totală sau parţială de la anumite alimente pe un timp mai lung sau mai scurt, postul este o practică existentă în diferite forme în majoritatea religiilor vechi sau noi ale omenirii. El a fost practicat atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.
Marii Profeţi ai Vechiului Testament au postit şi au combătut greşita înţelegere a postului doar ca renunţare la anumite mâncăruri (făcută adesea doar de ochii oamenilor), arătând în ce constă adevăratul post. „Nu ştiţi voi postul care îmi place? -zice Domnul, Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (Is. 58, 6-7). Prin profeţi Dumnezeu arăta că postul nu se face pentru a ne mândri cu el în faţa semenilor, cei ce postesc rămânând la fel de răi, sau mai împietriţi ca mai înainte, ci tocmai pentru înmuierea acestei învârtoşări a inimii, şi în vederea ajutorării celor în nevoie, sens subliniat apoi de Hristos, care şi El a practicat insistent postul (Mt. 4,2) şi a vorbit despre condiţiile adevăratului post.
